Teren · Vânzare
Acum 1 săptămână
Teren intravilan 8.829 mp, Inel Metropolitan Oradea, Cihei, de vânzare
€229.500
Descriere
Vă prezentăm spre vânzare un teren intravilan de 8.829 mp, situat în Cihei, comuna Sânmartin, în imediata apropiere a Inelului Rutier Metropolitan Oradea. Este una dintre cele două parcele rezultate după traversarea proprietății inițiale de traseul Inelului Metropolitan și procedura de expropriere aferentă. Poate fi cumpărată separat sau împreună cu parcela de 7.315 mp aflată de cealaltă parte a Inelului, caz în care suprafața totală disponibilă ajunge la 16.144 mp. Din punct de vedere urbanistic, certificatul de urbanism de informare încadrează proprietatea în UTR 11 L2AB/S, PV, zonă mixtă destinată locuințelor individuale și serviciilor, dezvoltarea urmând să fie realizată prin PUZ. Indicatorii urbanistici prevăzuți sunt: POT maxim: 40% CUT maxim: 1,00 regim maxim de înălțime: 4 niveluri spații verzi: minimum 20% Pentru dezvoltare trebuie avute în vedere condițiile prevăzute în certificatul de urbanism privind accesul, utilitățile, avizele, parcările și celelalte cerințe specifice proiectului propus. Dincolo de cifre, principalul argument al terenului este poziționarea într-o zonă care începe să capete o cu totul altă accesibilitate odată cu realizarea Inelului Metropolitan. Proprietatea poate fi analizată atât pentru un proiect individual, cât și ca parte a unui proiect mai mare prin achiziția ambelor parcele. Documentația disponibilă include extras de carte funciară, plan de amplasament și delimitare și certificat de urbanism. Pentru detalii, documentație sau o discuție aplicată pe proprietate, mă puteți contacta direct. Mențiune: încadrările grafice ale terenului din imaginile aeriene au rol orientativ și de prezentare vizuală. Limitele exacte sunt cele din documentația cadastrală. Contactează-mă pentru documentația completă, detaliile tehnice și o vizionare la fața locului.
Estimare Castela
€245.759
Interval: €171.621 – €351.925
Detalii
Proprietate
Locație
Anunț
Anunț
Parcelă
Acces & utilități
Tranzacție
GP
GENERAL PRIME CAPITAL PARTNERS SRL
Agenție
Membru din septembrie 2026









